airjordan1

Misto Sneakersi Jordan 1, pacat ca sunt fake!

Misto Sneakersi Jordan 1, pacat ca sunt fake!

Deja știți foarte bine, toate produsele noastre vin de la distribuitori autorizați, iar șansele să avem produse contrafăcute sunt mai mici decât șansele ca bunicul tău să câștige la Lotto.

Chiar dacă ești convins în adâncul sufletului că îți cunoști produsul și e autentic, este posibil ca colegii tăi să aibă îndoieli și să auzi fraza din titlu. Așadar, pentru a-i convinge, am pregătit un:

Ghid pentru sneakerși Air Jordan 1 autentici


Astfel, chiar și cei mai sceptici colegi vor fi convinși că ai parte de autenticitate în privința sneakerșilor tăi.

În primul rând, să intrăm în Mod Expert în ceea ce privește recunoașterea fake-urilor. Da, să ne uităm, să observăm calitatea la prima vedere.
Într-adevăr, în ziua de astăzi e foarte ușor să faci perechea contrafăcută să arate identic cu cea originală, cel puțin pentru o persoană fără multă experiență în industrie, dar totuși aspectul general o să-ți dea de bănuit dacă execuția lucrării este superficială, cei mai buni nu o să își permită să facă greșeli - de niciun fel. Fire ieșite pe afară, cusături strâmbe, pete de lipici sau disproporții în construcția perechii (asta-i cea mai evidentă). 
FakeAirJordan_Unfazed

 Fabricile de produse contrafacute din China obisnuiesc sa isi marchete produsele in acest fel sau se pot vedea marcaje neconforme:


Haide să trecem la detalii, dacă ochiul nostru de vultur nu a sesizat nimic în aspectul general. Aruncă o privire scurtă asupra logo-ului brandului, pentru că adesea, dacă perechea nu este originală, jucătorul de baschet (dacă perechea este fake, nu îl numim Michael Jordan, îl numim Mihai, jucătorul de baschet) care sare, este uneori ușor strâmb, sau corpului are proporții diferite, mâna este întoarsă, iar capul acoperit de minge, ceea ce nu numai că arată ciudat, dar este și incomod să joci așa…

Să nu uităm de ambalaj, care vă spunem din proprie experiență că e foarte sensibil și cea mai mică atingere (de exemplu, primești perechea cadou și de bucurie, iei cutia în brațe și o strângi cu forță, formează niște cute vizibile) o poate îndoii. Sneakerii autentici vin în cutii meticulos proiectate, cu etichetare precisă. Să fim cu ochii în patru pentru eventuale erori de ortografie, variații de culoare și calitatea imprimării pe cutie. Brandurile legitime au buget suficient să investească în ambalaje care completează calitatea premium a produselor lor.

Jordan GS (de copii) vs. Jordan Mărimea de Bărbați

Am văzit de multe ori comentarii în videourile noastre de pe social media (urmărește-ne dacă nu o faci deja) cum că nu corespund numărul perforațiilor (găurile pentru șireturi) cu cele de la perechile originale.

Înainte să scoateți cuvintele rele din vocabular și să le aruncați în comentarii, trebuie să ne ascultați explicația!

Este diferența între perechea normală de Air Jordan pentru Bărbați vs. Air Jordan GS (pentru copii), modelul de bărbați are mai multe perforații decât cel de copii, din cauza dimensiunii (puteți să ghiciți singuri care e mai mare și care mai mic) și cum 2-1 = mai puține găuri pentru șireturi, este crucial să înțelegem aceste diferențe și să recunoaștem că acestea nu sunt indicatori automați ai autenticității sau falsității, ci simple particularități de design în funcție de modelul și mărimea aleasă.

 

Acum că te-am lămurit că perechile noastre sunt autentice, te invităm să-ți alegi perechea preferată de Air Jordan 1 Iar dacă ai vreun dubiu, te așteptăm în magazinul nostru fizic unde echipa Unfazed este mereu la dispoziția ta pentru a-ți oferi mai multe informații. 

Vă așteptăm cu drag în magazinul nostru din Brașov!

Te-ar putea interesa

Pasiune în misiune
Sneakers & CO. 2024: Cel mare eveniment de sneakersi din România

Lasa un comentariu

Acest site este protejat de hCaptcha și hCaptcha. Se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciului.